duminică, 15 ianuarie 2012
duminică, 1 ianuarie 2012
Editorial: Ce-am avut, ce-am câştigat... de Georgeta Adam
S-ar putea să vi se pară interesant următorul link: http://www.romaniapress.ro/editorial/14081-ce-am-avut-ce-am-castigat.html
| Ce-am avut, ce-am câştigat... |  |  |  |
| Miercuri, 28 Decembrie 2011 11:20 |
Să revin însă la acest bilanţ pe care deja l-am anunţat către cei apropiaţi şi care mi-au sugerat să nu uit câteva: poţi să scrii despre orice, cu condiţia să ai unde şi pentru cine; poţi să mergi oriunde şi să vezi orice loc din lume cu condiţia să ai cu ce; poţi să-ţi cumperi orice-ţi doreşti cu condiţia să ai cu ce şi toate se termină cu „cu condiţia să ai cu ce”! Aşadar, o libertate extrem de restrictivă, dacă ne gândim că nu toţi avem cu ce! Ideea de reţinut este că noi am muncit mult ani grei şi am fost plătiţi „pe nasturi”, cum zic eu, nu pe bani! Aşa că atunci nu aveam nici o proprietate şi maşina noastră era...Trabant! În ceea ce mă priveşte, pot spune că am reuşit să realizez mai mult decât în comunism. Am intrat în societatea civilă, ca „ong-istă”, căutând să aduc aproape de mine diverse personalităţi feminine. Am călătorit din Europa până în Asia (China, Coreea de Sud). Oceanul nu l-am trecut încă, iar în Orientul apropiat am mers doar în Ţara Sfântă. În Africa am pus piciorul doar în Egipt, adică am văzut piramidele şi Valea regilor, Sfinxul şi Templul din Luxor. Înainte de ’89 fusesem doar în Ungaria, Germania de Est, Polonia, Cehoslovacia şi Rusia. În vara lui ’89 am reuşit cu greu să facem un „circuit” (într-un grup de procurori, din care făcea parte şi actualul general Voinea), deoarece era o îndrăzneală să pleci soţ şi soţie din ţară, mai ales dacă erai jurnalist! Şi numai prin lagărul socialist, nici vorbă de Paris sau Londra! Marele câştig a fost libertatea de a-mi susţine doctoratul – înainte nu puteam nici să mă înscriu, erau locuri prea puţine şi dacă nu lucrai în cercetare sau universitate nu aveai cum să obţii un loc! Am putut să scriu câteva cărţi despre Basarabia, despre lumea exilului, despre poezia feminină. Mi-am întemeiat chiar propria editură, chiar dacă nu am dispus de fonduri extraordinare pentru a avea o producţie editorială mare! Primele drumuri ca jurnalistă le-am făcut însă în Basarabia, la fraţii noştri, cu dorinţa vie din copilărie de a vedea lumea de dincolo de Prut pe care o priveam prin vechiul binoclu al tatălui meu venit din război fără un deget, dar cu un binoclu ascuns apoi cu grijă prin podul casei... Aşa l-am cunoscut pe Grigore Vieru, marele poet dispărut într-un accident rutier stupid... Tot atât de stupid ca şi cel care i-a luat în puterea vârstei pe Doina şi Ion Aldea Teodorovici, dragii mei fraţi prea tineri jertfiţi pe drumurile reîntregirii atât de îndepărtate şi de întortocheate... De altfel nici după ’89 nu a fost chiar uşor să vorbeşti despre unirea românilor din Basarabia cu Ţara. Sunt mândră ca am ajuns la Zaim chiar în vara lui 1990, că am fost în Transnistria, prin satele pline de români care nici astăzi nu sunt încă liberi. Nici cuvântul „Basarabia” nu era pe placul celor de la Chişinău – de exemplu, colegii noştri de la Radio Moldova vorbesc mai degrabă despre „republică”, nu despre Basarabia, nu despre Ţara-mamă... Vreme de zece ani am realizat la Radio România Cultural emisiunea „Floare de latinitate”, dedicată identităţii româneşti din Basarabia, Voivodina, Ungaria şi de pe alte meridiane ale globului, semn că am avut libertatea să-mi aleg aceste subiecte fără îngrădire... Libertatea de a contribui la crearea spaţiului audiovizual românesc s-a concretizat pentru mine într-un mandat de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului prin nominalizarea mea de către Camera Deputaţilor pentru o perioadă de doar 2 ani (1995-1997). Atunci am reuşit să văd cum se înfiinţează noi radiouri şi televiziuni, apoi reţele, cum apare o nouă eră, cea a digitizării, a satelitului, news media... Lumea calculatorului ne-a cucerit cu repeziciune şi azi nu mai putem să ne descurcăm fără el... Am predat studenţilor mei de la Universităţile „Ovidius” şi „Andrei Şaguna” din Constanţa şi „Spiru Haret” din Bucureşti Jurnalism de radio şi de televiziune. Am scris un manual de Iniţiere Radio şi sunt bucuroasă că am putut transmite dragostea mea pentru această profesiune deosebită tinerilor dornici să înveţe. Am realizat mai multe programe europene, dorind să mă schimb pe mine şi pe cei din jurul meu. Niciodată nu am timp de mondenităţi, totdeauna am trăit după un program cu scadenţe, termene, dead-line-uri, nu în lâncezeală... Şi totuşi, la ce bună libertatea fără o democraţie adevărată? Iată o întrebare la care caut răspunsul şi eu, aici, pe meridianul românesc. Dar libertatea aceasta a însemnat mult mai mult pentru fiul meu, născut când trebuia, în aşa fel încât să poată alege unde să înveţe, să devină atât de înzestrat intelectual încât să-şi poată construi o carieră internaţională. Acest fapt noi l-am putut îndeplini mult mai târziu, cu greu, cu mari sacrificii uneori... E mult, e puţin? Important este că am curajul să privesc înainte fără să-mi fie ruşine de trecut... Georgeta Adam |
sâmbătă, 31 decembrie 2011
joi, 15 decembrie 2011
Participare europeană in Programul Grundtvig Langages du bleu, Lisabona, octombrie 2011
Urmărind acest link, puteţi vizualiza subiectele realizate pe site-ul organizatorilor cursului Grundtvig Langages du bleu în octombrie 2011 la Lisabona. Inserez aici link-ul către editorialul scris în română şi franceză în ultima noapte a cursului de la Lisabona: şi apărut apoi pe http://www.romaniapress.ro/:
http://www.paysage-patrimoine.eu/spip.php?article1399
marți, 13 decembrie 2011
Editorial "Sub pulpana Europei" din 14 decembrie 2011 de pe www.romaniapress.ro
Cititi editorialul meu publicat astazi la adresa: http://www.romaniapress.ro/editorial/13667-sub-pulpana-europei.html:
Sub pulpana Europei
Când va fi vorba de băgat pumnul în gură, de redus, de tăiat, de mizerie şi neputinţă guvernanţii vor avea acum pe cine da vina: aşa ne-a spus Europa să facem, doar nu vreţi să nu răspundem la ce ni se cere? Suntem o ţară de yesmeni, în frunte cu mai marele ei. Toate micile ecrane au dat scena asumării „mandatului” (care mandat, cine i l-a dat?) de către preşedintele Băsescu: o scurtă plimbare cu mâinile în buzunare de-a curmezişul sălii Summitului! Milităros cum îl ştim, n-a zis altceva decât: „Da, să trăiţi!” Nu l-a văzut, auzit nimeni luând atitudini, poziţii vocale pentru că oricum nu ne bagă nimeni în seamă decât ca număr de clienţi, nu ca poziţie importantă, strategică şi alte bazaconii... Pachetul ţărilor fără importanţă, printre care România şi Bulgaria, poate să stea la coada mesei, nu în frunte, că hotărăsc alţii în mod democratic pentru ele...
Îmi aduc aminte că de prea multe ori România nu a avut de ales, ci de cules ponoasele. Acum ne-au fiert bine la foc mic cu intrarea în Schengen, cu corupţia, cu bila neagră pusă pentru justiţie. Sigur că am luat premiul întâi cu coroniţă la tăieri de salarii şi îngheţări de pensii, tăieri de drepturi acordate prin lege (cum ar fi indemnizaţiile pentru luptătorii Revoluţiei Române), privatizări forţate pe nimic ale resurselor strategice (gaz metan, apă, electricitate, servicii de telecomunicaţii, rezerve petroliere, acum le vine rândul şi cărbunilor etc.). Am aflat, ducându-mă la poştă să-mi plătesc diverse facturi, că se va privatiza sau s-a privatizat deja şi Poşta Română în favoarea unui investitor belgian! Până la urmă, încet-încet, se va privatiza şi terenul de sub casă, şi fondul funciar, şi pădurile şi munţii. Ce ne mai rămâne? Vorba românului: praful de pe tobă sau buza umflată!
Pulpana Europei pare să fie însă de nesuportat pentru alte state europene. Grecia, Portugalia, Italia, chiar Anglia cea blamată la Summitul de iarnă al Consiliului European dau semne că respiră greu sub povara unei înfrăţiri în care, ca şi în secolul trecut, comandă doar unii şi suportă toţi consecinţe grave. Vă aduc în atenţie cele două războaie mondiale în urma cărora România a fost trunchiată teritorial şi politic, cedată Uniunii Sovietice ca recompensă pentru întărirea lagărului comunist! Cortina de Fier a fost cea în spatele căreia ne-am dus noi vieţile, născându-ne, educându-ne, chinuindu-ne...
Libertatea ne-am cucerit-o fără aportul major al lumii libere, ci trecând prin jertfă. N-am uitat nicidecum că acum 22 de ani participam la Revoluţia Română şi un glonte a ratat să facă din mine un erou deplin, nu doar un luptător cu merite deosebite... Dar Revoluţia Română a devenit o povară pentru cei aflaţi la putere, veniţi cu haita de pe unde au apucat şi instalându-se confortabil în funcţii cât pe ce să devină viagere, nu doar pentru un mandat de câţiva ani. Puterea îmbolnăveşte, devine o forţă devoratoare pentru cei care se ţin strâns de ciolan.
Se pun cîteva întrebări în acest decembrie amnezic: Ce-aţi făcut cu dreptul nostru la libertate? Ce a devenit ea în doar 22 de ani de democraţie? Ce fel de democraţie practicaţi de suntem mai degrabă sclavi în propria noastră ţară decât cetăţeni cu drepturi egale? Pe ce puneţi preţ dacă nu pe drepturile şi libertăţile cetăţenilor? Cine v-a dat mandat să ne arătaţi mereu degetul a dojană, să ne îmbrânciţi, să ne cereţi mită să mai trăim un an sau doi? De ce terfeliţi istoria, bunul nume de român, omenia, cinstea, dreptatea? De ce doriţi să ne scârbiţi de a mai fi români, luându-ne chiar speranţa de a mai vedea lumina curată a unei naţiuni demne?
Întrebări retorice, desigur, pentru că nu mai aştept răspunsuri convingătoare; vor veni în trombă minciuni ambalate în staniolul unei false democraţii...
Georgeta Adam
miercuri, 7 decembrie 2011
joi, 1 decembrie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)