Editorial de Georgeta Adam:

Subiectivi cu subiectiva?

Prima confruntare cu examenele la ieşirea din copilărie şi la intrarea în adolescenţă a însemnat pentru 7000 dintre elevi o dorinţă de a reforma radical gramatica. La asta şi-au adus contribuţia adunările spontane ale părinţilor (gata să devină experţi în gramatica limbii române printr-o metodă inedită, aceea a protestelor de stradă!), un ministru interimar dispus să pună egal între subiectivă şi predicativă (fapt pentru care academicianul Graur însuşi cred că se răsuceşte în mormânt, iar spiritul inegalabilului meu profesor  Ion Diaconescu de la Universitatea Bucureşti cred că bântuie neliniştit prin amfiteatrul Odobescu, tulburat din liniştea celor drepţi). Să schimbăm gramatica, ce naiba, nu putem să ne împiedicăm de-un ciot şi să ni se scadă nota, fapt pentru care nu mai avem loc la liceul unde ne gândeam să luăm ştiinţa cu asalt! Este doar proba de limbă română, nu matematica, unde totdeauna 2 şi cu 2 fac 4! Aici putem fi subiectivi, doar de aia ne pricepem toţi la limba română de la excelent în sus, precum celebrul personaj al lui Molière la proză...

Pentru mine şi la 12 noaptea, trezită din somn, subiectiva nu ar putea fi confundată cu o predicativă şi nici cu o atributivă! Că există voci care afirmă ambiguitatea acestei fraze nu mă îndoiesc, doar şcolile de lingvistică din România greu ajung la pace pe un subiect pe care-l disecă precum firul în patru... Acum şi cercetători de la Academie se pronunţă pentru flexibilitate în chestiuni de gramatică şi vocabular. Iar în presă se vorbeşte de capcane şi de incompetenţa profesorilor de la ţară! Dacă se voia evitarea capcanelor şi a ambiguităţii, trebuia ca noua ediţie a Gramaticii Academiei (tipărită în cea de a doua ediţie după câteva decenii bune, dacă nu o jumătate de secol...) să stea pe masa marilor decidenţi ai subiectelor de examen. Şi ar fi trebuit să caute în literatură exemple, nu să le inventeze stângaci. Nici acum nu uit fraza din Odobescu care începea insidios cu vorbele „Nişte ciori...” şi dispunea de toate capcanele posibile create de celebrul vânător pe câmpiile limbii şi literaturii române...

Să revenim însă la porumbelul scăpat din gura domnului ministru interimar cum că uite, la ţară, exigenţa este mai mică, avem suplinitori nespecialişti care predau româna etc. Şi ei sunt vinovaţi!  Fie-mi îngăduită încă o mărturisire: o vară întreagă am învăţat pentru examenul de admitere la Filologie (luat pe primul loc din 1400 de candidaţi), având drept sprijin Gramatica Academiei, ediţia I şi pe sora mea, profesoară la ţară toată viaţa, pe atunci în primii ani de suplinire, în timp ce facea facultatea la FF... Nu am uitat niciodată exigenţa şi competenţa ei care mi-au fost apoi de mare ajutor... Nu aveam bani de meditaţii, aş putea spune că greu am plătit trenul şi cazarea pentru a participa la admitere, dar am fost admisă pe locul întâi, având o concurenţă de 14 candidaţi pe loc!

Indignarea a mai venit din rândurile combatanţilor pentru că nu proba la matematică, ci aceea de limba română le-a pus probleme şi asta nu se face! Cum adică, noi nu ştim grăi româneşte?! Păi nu prea ştiţi, asta vedem de cum ieşiţi din casă, toată lumea vorbeşte cât mai „colorat”, ca să nu spun că apelarea la invocarea unor părţi ale corpului uman, în înjurături, se cheamă acum nu limbaj indecent, ci libertate de exprimare! Şi se spune, pe drept cuvânt, că de fapt copiii repetă cu sârg ceea ce aud de la adulţi.

Examenul de capacitate este o poartă de intrare în viaţă, nu o capcană. Aşa cum televiziunile aleargă după rating, părinţii cred că trebuie să apuce câinele de coadă, adică o şcoală mai acătării care poate face genii fără muncă. Îndesăm ceva bani în meditaţii, mai facem o contestaţie, mai strigăm pe trotuarul Ministerului Învăţământului şi reuşim!

Evident, subiectiva nu-i ca predicativa şi nici gramatica nu ascultă de „noua democraţie” a protestelor stradale, dar putem să acoperim mediocritatea încurajată la toate nivelele. Chiar şi la doctorat! Aici vin cu o propunere constructivă: să testăm cu acel imbatabil program de calculator (care costă câteva sute de Euro) toate tezele cadrelor didactice din universităţile noastre, mai ales cele obţinute după’89! Doamne, ce surprize am avea, sunt sigură! Dar am face şi o curăţenie necesară, pentru că altminteri impostorii devin agresivi, mediocrităţile se cred genii, strategi, mari personalităţi; din păcate, de multe ori, împăratul e gol, cum ne spune un basm celebru... Pot să vă atrag atenţia tot asupra unui exemplu din experienţa mea didactică: fiind profesor de jurnalism la o universitate din Bucureşti, am respins referatele pentru examen a jumătate dintre studenţi, deoarece erau copiate de pe internet! Erau identice! Surpriza: în anul următor nu am mai avut curs universitar la acea facultate! Asta e, în România, copiatul este ridicat la rang de mare cinste. Şi din păcate minciuna are picioare lungi!...

 2 iulie 2012, Neptun

Comunicat FEM'21 Bucureşti, mai 2012

Asociaţia Femeilor Jurnaliste din România „Ariadna”

Comunicat de presă

            În perioada 19-26 mai 2012  au avut loc la Bucureşti, Slatina, Constanţa şi Sinaia manifestările primei mobilităţi din programul Grundtvig LLP FEM’21, GRU-11- C-LP-120-B-RO  (Voix et Voies des Femmes en Europe, 2011-2013). Activităţile s-au desfăşurat la Muzeul Satului (19-20 mai 2012), sub genericul „Femeile şi civilizaţia rurală” (expoziţii de fotografii, proiecţii de filme, video, spectacole, vizitarea muzeului, teme pentru participanţii la proiect, conferinte, etc.).

            Între 21-22 mai 2012 au avut loc diverse activităţi din cadrul programului FEM’21 la Biblioteca Metropolitană “Mihail Sadoveanu”  (sesiunea de comunicări ştiinţifice „Aspecte contemporane ale condiţiei femeilor în Europa şi în lume”, prezentarea site-urilor www.fem21.org şi http://www.asociaţiaariadna.com/,  a blogurilor http://voixdesfemmeseneurope21.blogspot.com ; http://voixdesfemmeseneurope.blogspot.com ; http://voceafemeilorineuropa.blogspot.com ; http://womenvoiceineurope.blogspot.com  şi paginii găzduite pe

www.facebook.com/Voixdesfemmes Programme , moment poetic Carolina Ilica,  decernarea Premiului de creaţie FEM’21 (Elisabeta Iosif), expoziţii de carte (Carolina Ilica) şi  de creaţie  vestimentară „Feminitate explozivă”,  (Ira Chiriches Design), „Despre cântec şi durată” (invitată Floarea Calotă) etc.

            Vizitarea Bibliotecii Naţionale (cel mai nou  edificiu cultural al Capitalei), precum şi donaţiile de carte ale invitaţilor programului FEM’21 şi discuţiile cu staff-ul Bibliotecii Nationale au  constituit alte momente relevante ale zilei de 22 mai 2012.

            În program s-a înscris  şi lansarea romanului „Karin, mon amour” de Florentina Stoleru (Israel), apărut la Editura 24 de  ore din Iaşi, activitate ce a avut loc la Uniunea Scriitorilor din România. Au prezentat: criticul literar Ioan Adam şi  editorul Adi Cristi.

            Schimburi de experienţă şi bune practici privind problematica egalităţii de gen, a multiculturalismului, diversităţii şi interculturalităţii, a voluntariatului, precum şi vizite la obiective de interes turistic au avut  loc la Slatina,  Râmnicu Vâlcea,  Sinaia şi Constanţa. Printre rezultatele acestei mobilităţi enumerăm: Concursul de creaţie literară, sesiunea de comunicări ştiinţifice, două expoziţii de artă fotografică şi de pictură pe teme din orizontul feminin, lansări de carte, expoziţii de carte, expoziţii de design vestimentar, expoziţii de costume populare, întâlniri cu personalităţi feminine din România, realizarea unui film al manifestării, schimb de bune practici al echipelor proiectului cu femei din România (Bucureşti şi Slatina), lansarea site-ului programului etc.

            La manifestare au luat parte invitaţi ai celor trei parteneri din proiectul FEM’21: Franţa (Asociaţia Connexion Roumanie), Anglia (Românca Society) şi România (Asociaţia Femeilor Jurnaliste din România „Ariadna”, coordonatoarea proiectului).

Georgeta Adam,Preşedinte AFJR „Ariadna”, Coordonator GRU-11- C-LP-120-B-RO  FEM’21

Irina Varza, studenta la Jurnalism la Universitatea Ovidius, Constnta

Editorial: Ce-am avut, ce-am câştigat... de Georgeta Adam

 S-ar putea să vi se pară interesant următorul link: http://www.romaniapress.ro/editorial/14081-ce-am-avut-ce-am-castigat.html

Ce-am avut, ce-am câştigat...

Miercuri, 28 Decembrie 2011 11:20

Ce-am câştigat în ultimii 22 de ani când „de Crăciun ne-am primit porţia de libertate”? În primul rând posibilitatea de a vorbi liber la microfon, de a intra „în direct”.   Până în decembrie ’89 acest lucru se întâmpla destul de greu, pentru că nu toţi eram demni de „încrederea” asta! A fost prima  schimbare majoră din viaţa noastră de radiofonişti. N-aş putea spune că nu aveam liberatea de a vorbi despre cărţi, expoziţii, manifestări culturale şi înainte de decembrie’89. Dar aveam totdeauna grijă să ne cenzurăm, să nu călcăm strâmb! Or, se ştie, a spus-o Sartre, autocenzura este maximum de cenzură! Aşa cum vă spuneam, chiar în ultima mea emisiune (din 22 decembrie 1989, de la ora 11,05) cu un nume copilăresc: „Un univers într-un ghiozdan”, am avut curajul să vorbesc despre „zăpezi însângerate”, gândindu-mă la tragedia de la Timişoara... Comentam atunci şi versul eminescian din „Glossă”: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”... A fost ultima emisiune de pe Radio România (Programul 1, cum se spunea atunci) dinante de decretarea stării de necesitate, pentru că muzica simfonică a fost  cortina muzicală dinantea anunţării  aşa-zisei sinucideri a   generalului Vasile Milea. Petrecusem o noapte cu scutierii masaţi în Piaţa Palatului şi urmărind pe geam cum veneau Daciile albe combi încărcate cu „civili”  câte patru, câte patru, mobilizaţi pentru apărarea dictatorului. Să revin însă la acest bilanţ pe care deja l-am anunţat către cei apropiaţi şi care  mi-au sugerat să nu uit câteva: poţi să scrii despre orice, cu condiţia să ai unde şi pentru cine; poţi să mergi oriunde şi să vezi  orice loc din lume cu condiţia să ai cu ce; poţi să-ţi cumperi orice-ţi doreşti cu condiţia să ai cu ce  şi toate se termină cu „cu condiţia să ai cu ce”! Aşadar, o libertate extrem de restrictivă, dacă ne gândim că nu toţi avem cu ce! Ideea de reţinut este că noi am muncit mult ani grei şi am fost plătiţi „pe nasturi”, cum zic eu, nu pe bani! Aşa că atunci nu aveam nici o proprietate şi maşina noastră era...Trabant! În ceea ce mă priveşte, pot spune că am reuşit să realizez mai mult decât în comunism. Am intrat în societatea civilă, ca „ong-istă”, căutând să aduc aproape de mine diverse personalităţi feminine. Am călătorit din Europa până în Asia (China, Coreea de Sud). Oceanul nu l-am trecut încă, iar în Orientul apropiat am mers doar în Ţara Sfântă. În Africa am pus piciorul doar în Egipt, adică am văzut piramidele şi Valea regilor, Sfinxul şi Templul din Luxor. Înainte de ’89  fusesem doar în Ungaria, Germania de Est, Polonia, Cehoslovacia şi  Rusia. În vara lui ’89 am reuşit cu greu să facem un „circuit” (într-un grup de procurori, din care făcea parte şi actualul general Voinea), deoarece era o îndrăzneală să pleci soţ şi soţie din ţară, mai ales dacă erai jurnalist! Şi numai prin lagărul socialist, nici vorbă de Paris sau Londra! Marele câştig a fost libertatea de a-mi susţine doctoratul – înainte nu puteam nici să mă înscriu, erau locuri prea puţine şi dacă nu lucrai în cercetare sau universitate nu aveai cum să obţii un loc! Am putut să scriu câteva cărţi despre Basarabia, despre lumea exilului, despre poezia feminină. Mi-am întemeiat chiar propria editură, chiar dacă nu am dispus de fonduri extraordinare pentru a avea o producţie editorială mare! Primele drumuri ca jurnalistă le-am făcut însă în Basarabia, la fraţii noştri, cu dorinţa vie din copilărie de a vedea lumea de dincolo de Prut pe care o priveam prin vechiul binoclu al tatălui meu venit din război fără un deget, dar cu un binoclu ascuns apoi cu grijă prin podul casei... Aşa l-am cunoscut pe Grigore Vieru, marele poet dispărut într-un accident rutier stupid... Tot atât de stupid ca şi cel care i-a luat în puterea vârstei pe Doina şi Ion Aldea Teodorovici, dragii mei fraţi prea tineri jertfiţi pe drumurile reîntregirii atât de îndepărtate şi de întortocheate...  De altfel nici după ’89 nu a fost chiar uşor să vorbeşti despre unirea românilor din Basarabia cu Ţara. Sunt mândră ca am ajuns la Zaim chiar în vara lui 1990, că am fost în Transnistria, prin satele pline de români care nici astăzi nu sunt încă liberi. Nici cuvântul „Basarabia” nu era pe placul celor de la Chişinău – de exemplu, colegii noştri de la Radio Moldova vorbesc mai degrabă despre „republică”, nu despre Basarabia, nu despre Ţara-mamă... Vreme de zece ani am realizat la Radio România Cultural emisiunea „Floare de latinitate”, dedicată identităţii româneşti din Basarabia, Voivodina, Ungaria şi  de pe alte meridiane ale globului, semn că am avut libertatea să-mi aleg aceste subiecte fără îngrădire... Libertatea de a contribui la crearea spaţiului audiovizual românesc s-a concretizat pentru mine într-un mandat de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului  prin nominalizarea mea de către Camera Deputaţilor pentru o perioadă de doar 2 ani (1995-1997). Atunci am reuşit să văd cum se înfiinţează noi radiouri şi televiziuni, apoi reţele, cum apare o nouă eră, cea a digitizării, a satelitului,  news media... Lumea calculatorului ne-a cucerit cu repeziciune şi azi nu mai putem să ne descurcăm fără el... Am predat studenţilor mei de la Universităţile „Ovidius” şi „Andrei Şaguna” din Constanţa şi „Spiru Haret” din Bucureşti Jurnalism de radio şi de televiziune. Am scris un manual de Iniţiere Radio şi sunt bucuroasă că am putut transmite dragostea mea pentru această profesiune deosebită tinerilor dornici să înveţe. Am realizat mai multe programe europene, dorind să mă schimb pe mine şi pe cei din jurul meu. Niciodată nu am timp de mondenităţi, totdeauna am trăit după un program cu scadenţe, termene, dead-line-uri, nu în lâncezeală... Şi totuşi, la ce bună libertatea fără o democraţie adevărată? Iată o întrebare la care caut răspunsul şi eu, aici, pe meridianul românesc. Dar libertatea aceasta a însemnat mult mai mult pentru fiul meu, născut când trebuia, în aşa fel încât să poată alege unde să înveţe, să devină atât de înzestrat intelectual încât să-şi poată construi o carieră internaţională. Acest fapt noi l-am putut îndeplini mult mai târziu, cu greu, cu mari sacrificii uneori... E mult, e puţin? Important este că am curajul să privesc înainte fără să-mi fie ruşine de trecut... Georgeta Adam

O felicitare pentru Noul An 2012 de la Georgeta Adam. La multi ani!

Participare europeană in Programul Grundtvig Langages du bleu, Lisabona, octombrie 2011

http://www.intercultural-carpet-blue.eu/Blue-Book

Urmărind acest link, puteţi vizualiza subiectele realizate pe site-ul organizatorilor cursului  Grundtvig Langages du bleu în octombrie 2011 la Lisabona. Inserez aici link-ul către editorialul scris în română şi franceză în ultima noapte a cursului de la Lisabona: şi apărut apoi pe http://www.romaniapress.ro/:
http://www.paysage-patrimoine.eu/spip.php?article1399

http://www.romaniapress.ro/editorial/12391-intalnire-albastra-la-lisabona.html

Editorial "Sub pulpana Europei" din 14 decembrie 2011 de pe www.romaniapress.ro

Cititi editorialul meu publicat astazi  la adresa: http://www.romaniapress.ro/editorial/13667-sub-pulpana-europei.html:

Sub pulpana Europei

Când va fi vorba de băgat pumnul în gură, de redus, de tăiat, de  mizerie  şi neputinţă guvernanţii  vor avea acum pe cine da vina: aşa ne-a spus Europa să facem, doar nu vreţi să nu răspundem la ce ni se cere? Suntem o ţară de yesmeni, în frunte cu mai marele ei. Toate micile ecrane au dat scena asumării „mandatului” (care mandat, cine i l-a dat?)  de către preşedintele Băsescu: o scurtă plimbare cu mâinile în buzunare de-a curmezişul sălii Summitului! Milităros cum îl ştim, n-a zis altceva decât: „Da, să trăiţi!” Nu  l-a văzut, auzit nimeni luând atitudini, poziţii  vocale pentru că oricum nu ne bagă nimeni în seamă decât ca număr de clienţi, nu ca poziţie importantă, strategică şi alte bazaconii... Pachetul ţărilor fără importanţă, printre care România şi Bulgaria, poate să stea la coada mesei, nu în frunte, că hotărăsc alţii în mod democratic pentru ele...

Îmi aduc aminte că de prea multe ori România nu a avut de ales, ci de cules ponoasele. Acum ne-au fiert bine la foc mic cu intrarea în Schengen, cu corupţia, cu bila neagră pusă pentru justiţie. Sigur că am luat premiul întâi cu coroniţă la tăieri de salarii şi îngheţări de pensii, tăieri de  drepturi acordate prin lege (cum ar fi indemnizaţiile pentru luptătorii Revoluţiei Române), privatizări forţate pe nimic ale resurselor strategice (gaz metan, apă, electricitate, servicii  de telecomunicaţii, rezerve petroliere, acum le vine rândul şi cărbunilor etc.).  Am aflat, ducându-mă la poştă să-mi plătesc diverse facturi, că se va privatiza sau s-a privatizat deja şi Poşta Română în favoarea unui investitor belgian! Până la urmă, încet-încet, se va privatiza şi  terenul de sub casă, şi fondul funciar, şi pădurile şi munţii. Ce ne mai rămâne? Vorba românului: praful de pe tobă sau buza umflată!

Pulpana Europei pare să fie însă de nesuportat pentru alte state europene. Grecia, Portugalia, Italia, chiar Anglia cea blamată la Summitul  de iarnă al Consiliului European dau semne că respiră greu sub povara unei înfrăţiri în care, ca şi în secolul trecut, comandă doar unii şi suportă toţi consecinţe grave. Vă aduc în atenţie cele două războaie mondiale în urma cărora România a fost trunchiată teritorial şi politic, cedată Uniunii Sovietice ca recompensă pentru întărirea lagărului comunist!  Cortina de Fier a fost cea în spatele căreia ne-am dus noi vieţile, născându-ne, educându-ne, chinuindu-ne... 

Libertatea ne-am  cucerit-o fără aportul major al lumii libere, ci trecând prin jertfă. N-am uitat nicidecum că acum 22 de ani participam la Revoluţia Română şi un glonte a ratat să facă din mine un erou deplin, nu doar un luptător cu merite deosebite... Dar Revoluţia Română a devenit o povară pentru cei aflaţi la putere, veniţi cu haita de pe unde au apucat şi instalându-se confortabil în funcţii cât pe ce să devină viagere, nu doar pentru un mandat  de câţiva ani. Puterea îmbolnăveşte, devine o forţă devoratoare pentru cei care se ţin strâns de ciolan.

Se pun cîteva întrebări în acest decembrie amnezic: Ce-aţi făcut cu dreptul nostru la libertate? Ce a devenit ea în doar 22 de ani de  democraţie? Ce fel de democraţie practicaţi de suntem mai degrabă sclavi în propria noastră ţară decât cetăţeni cu drepturi egale? Pe ce puneţi preţ dacă nu pe drepturile şi libertăţile cetăţenilor? Cine v-a dat mandat să ne arătaţi mereu degetul a dojană, să ne îmbrânciţi, să ne cereţi mită să mai trăim un an sau doi? De ce terfeliţi istoria, bunul nume de român, omenia, cinstea, dreptatea? De ce doriţi să ne scârbiţi de a mai fi  români, luându-ne chiar speranţa de a mai vedea lumina curată a unei naţiuni demne?

Întrebări retorice, desigur,  pentru că nu mai aştept răspunsuri convingătoare; vor veni în trombă minciuni ambalate în staniolul unei false democraţii...

                                                                     Georgeta Adam